Legea dispune ca executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotarari judecatoresti ori al unui alt inscris care, potrivit legii, reprezinta titlu executoriu.
Au caracter de titlu executoriu, potrivit legii:
- hotararile instantelor judecatoresti pronuntate in procesele civile, inclusiv conflictele de munca, in procesele comerciale, in procesele in materie de contencios administrativ, in procesele in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala, in procesele in materie de expropriere, precum si in cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale, cele pronuntate in procesele penale cand statueaza asupra unor pretentii civile (despagubiri, cheltuieli de judecata), cele prin care partile sunt obligate la plata unor amenzi fara caracter penal (administrative, judecatoresti etc.), precum si cele pronuntate cu procedura somatiei de plata;
- hotararile instantelor judecatoresti straine dupa indeplinirea formalitatilor prevazute de lege;
- hotararile arbitrale;
- actele autentificate de notarul public care prevad o creanta certa, lichida si exigibila (contractul de imprumut, contractul de ipoteca etc);
- cambia, biletul la ordin si cecul;
- alte inscrisuri carora dispozitiile legii le recunosc putere executorie: contractul de garantie reala imobiliara, contractul de leasing etc.
Pentru a putea fi puse in executare, hotararile judecatoresti, trebuie sa indeplineasca anumite cerinte prevazute de lege si anume sa fie executorii sau definitive si fie legalizate la grefa instantei.